Comunitate

Activităţi comunitare

Ne-am angajat să avem un impact pozitiv asupra societăţii. Personalul nostru se implică într-o serie amplă de activităţi din comunităţile local şi regionale, inclusiv:

  • Participarea la programe de mediu şi de conservare organizate de companie. 
  • Activităţi de voluntariat pentru proiecte sau programe caritabile recunoscute sponsorizate. 
  • Instruirea în serviciile publice sau responsabilităţi în sistemul serviciilor publice.

Avem câteva iniţiative în desfăşurare în toată lumea, iar mii de membri din personalul nostru au participat. Unele dintre acestea includ: 

Europa

Am realizat activităţi cu mai multe organizaţii, de la rezervaţii naturale şi parcuri naturale, la alocări comunitare şi acţiuni caritabile pentru copii, cu unele dintre acestea lucrând de peste 10 ani. 

În baza politicii companiei noastre, personalul nostru are alocate zile de voluntariat în fiecare an, pentru a susţine cauze relevante în comunităţile lor locale. 

În ultimii 12 ani, am participat şi la Race for Life, un cros caritabil care are loc în Marea Britanie pentru a strânge bani pentru Cancer Research UK. Aceste evenimente au un grad foarte bun de participare din partea personalului nostru şi am adunat peste 40.000 £ până acum.  

America de Nord

În noiembrie 2019 am format echipă cu Climate Reality Project, ca parte din acţiunea lor „24 Hours of Reality: Truth in Action”, care vizează mobilizarea unei conversaţii la nivel global despre criza climatică. În decursul a 24 de ore, am organizat 11 evenimente în unităţile noastre, în care liderii Climate Reality şi-au împărtăşit experienţa cu personalul nostru, discutând despre ceea ce înseamnă schimbările climatice pentru vieţile noastre şi ce putem face pentru a găsi soluţii pentru acestea.

Asia

Am participat la multe activităţi, inclusiv Hong Kong & Kowloon Walk for Millions, programe de reciclare a hainelor şi Global Game Jam – un eveniment mondial pe care l-am sponsorizat în 2013 pentru a permite dezvoltatorilor de jocuri din toată lumea să dezvolte jocuri simultan şi în colaborare. 

În Japonia, am dezvoltat clase despre industria jocurilor video pentru studenţii din clasele primare, gimnaziale şi liceale, pe care le oferim pro bono în toată ţara.