Suportul vertical se vinde separat de consola PS4

Experiențe senzaționale pe PlayStation®4 și PlayStation®5

Rămâi în universul PlayStation cu jocuri, servicii și funcții care unesc consolele PS4™ și PS5™.

Experiențe senzaționale pe PS4™ și PS5™

Rămâi în universul PlayStation cu jocuri, servicii și funcții care unesc consolele PS4™ și PS5™.

Distrează cu jocuri PS4 pe PS5, prin compatibilitatea retroactivă

Avem peste 4000 de jocuri cu care să te distrezi pe PS4 și PS5, inclusiv titluri populare cu îmbunătățiri Next-Gen care valorifică la maximum puterea imensă a consolei PS5.

Consola PS5 poate reda atât jocurile PS4, cât și cele pentru PS5, de pe disc* sau în format digital.

Toate jocurile digitale PS4 din PlayStation Store vor fi disponibile în biblioteca ta, imediat ce te conectezi de pe consolă (nu contează versiunea). Prin spațiul de stocare cloud PlayStation Plus** poți prelua ușor jocurile salvate, de pe PS4 pe PS5 și invers.

*Pe PS5 Digital Edition poți folosi numai jocurile digitale. Consola nu are unitate de disc. 

**Necesită abonament PlayStation Plus. Abonamentul PlayStation Plus este contra cost. Tariful repetitiv se încasează automat până la anularea abonamentului. Se aplică restricții de vârstă. Regulamentul complet: play.st/PSPlusTerms.

 

Jocuri PS4 cu upgrade și îmbunătățiri pentru PS5

Multe dintre cele mai tari jocuri PS4 – inclusiv Fortnite, Rainbow Six Siege și Final Fantasy VII Remake – permit upgrade la versiunile PS5 care au funcții îmbunătățite, posibile numai pe PS5, cum ar fi ratele de cadre superioare și imaginile 4K*.

*4K se poate folosi numai pe dispozitivele compatibile

Valorifică puterea PS5 cu Game Boost pentru jocurile PS4

Tehnologia Game Boost de pe PS5 oferă jocurilor PS4 acces la mai multă putere. Distrează-te cu rate de cadre mai mari și imagini mai line în unele dintre cele mai tari jocuri PS4.

Sunt disponibile jocuri PlayStation exclusive pe PS4 și pe PS5

Sunt disponibile chiar acum jocuri exclusive incredibile de la PlayStation Studios, care funcționează atât pe PS4, cât și pe PS5. Lista se îmbogățește fără încetare.

© 2021 MARVEL

© 2021 MARVEL

*Marvel’s Spider-Man Remastered pentru consola PS5 este disponibil ca parte din Marvel’s Spider-Man: Miles Morales Ultimate Edition sau se poate cumpăra, la prețul de 20 de dolari, cu Marvel’s Spider-Man Miles Morales Standard Edition. Cei care au PS4 Standard Edition trebuie să facă upgrade gratuit la versiunea PS5 pentru a putea beneficia de ofertă. Pentru a face upgrade-ul unui titlu PS4 Standard Edition pe disc la versiunea digitală PS5, ai nevoie de o consolă PS5 cu unitate de disc

PlayStation VR – compatibil cu consolele PS4 și PS5

Pune-ți căștile și privește în jur prin lumile extraordinare ale jocurilor PS VR compatibile cu consolele PS4 și PS5*.

© 2021 MARVEL

*PlayStation®VR nu este destinat copiilor cu vârste sub 12 ani. Pentru a putea folosi VR, ai nevoie de sistem PlayStation®4 sau PlayStation®5, PlayStation®VR și PlayStation®Camera. Pentru a conecta PlayStation®Camera la consola PlayStation®5 vei avea nevoie de un adaptor. Detalii la https://camera-adaptor.support.playstation.com/en

Cea mai mare bibliotecă de jocuri PlayStation din lume

Intră în PlayStation Store de pe consolă, de pe smartphone sau cu un browser web și explorează oferta copleșitoare de jocuri – de la blockbustere la comori indie – și de add-onuri și abonamente de sezon. 

Fiecare joc PS4 și cross-gen pe care îl cumperi din PlayStation Store va apărea în biblioteca ta, atât pe PS4, cât și pe PS5, gata pentru descărcare.

Cum se transferă jocurile și cum se salvează datele de pe PS4 pe PS5

Trecerea la PS5 nu presupune redescărcarea sau reinstalarea colecției de jocuri PS4 pe noua consolă.

Discul extern Seagate Game Drive, de 2 TB, a fost proiectat în cadrul programului oficial de licențiere pentru PlayStation® și, dacă primește aprobarea finală din partea Sony Interactive Entertainment, va fi compatibil cu PlayStation®5.

Compatibilitatea discurilor USB externe

Consolele PS5 pot stoca jocurile PS4 și PS5 compatibile pe discuri USB care acceptă SuperSpeed USB*. Acest lucru înseamnă că poți elibera spațiu pe discul intern SSD ultra-rapid și poți economisi timp prin reinstalarea jocurilor PS5 de pe discul USB extern, fără să le descarci din nou sau să le instalezi de pe un disc.

Atunci când vrei să te distrezi cu un joc PS5 care e pe un disc USB extern, doar îl transferi înapoi pe SSD-ul intern, prin meniul Opțiuni, în Bibliotecă. Jocurile PS4 pot fi folosite direct de pe discul USB extern sau de pe SSD-ul intern.

*Capacitate de cel puțin 250 GB și cel mult 8 TB.

Salvări cross-gen

Trece-ți aventurile de pe o consolă pe alta fără să pierzi salvările de jocuri sau profilurile de jucător.

Spațiu în cloud PlayStation Plus*

Transferă datele salvate de pe PS4 pe PS5: încarcă-le în cloud și redescarcă-le pe orice consolă PlayStation de pe care te conectezi. Abonamentul PS Plus include până la 100 GB!

Gestionarea spațiului de stocare cu aplicația PS

Gestionează spațiul de stocare PS5 din mers, începe să descarci jocuri din PlayStation Store pe consolă și șterge jocuri vechi dacă trebuie să faci loc.

*Necesită abonament PlayStation Plus. Abonamentul PlayStation Plus este contra cost. Tariful repetitiv se încasează automat până la anularea abonamentului. Se aplică restricții de vârstă. Regulamentul complet: play.st/PSPlusTerms.

Distracție cu prietenii pe consolele PS4 și PS5

Indiferent că în intri de pe PS4 sau PS5, dacă jocul este cross-gen, și prietenii cu care te joci și faci chat vor fi cross-gen.

Multiplayer cross-gen

Creatorii de jocuri pot permite acum meciurile multiplayer online la care jucătorii să participe de pe PS5 și PS4. Jucătorii cu PS4 pot fi invitați fără probleme la meciuri cu deținătorii de PS5 și invers, în jocurile compatibile. 

Chat între consolele din generații diferite

Chatul între consolele din generații diferite înseamnă că poți să discuți cu prietenii fără să conteze că se conectează de pe PS4 sau PS5. Poți vorbi cu jucătorii chiar și pe dispozitive mobile, dacă au aplicația PlayStation.

Share Play cross-gen

Transferă altcuiva controlul ca să încerce jocul cu care te distrezi sau ca să vă jucați împreună, indiferent cine e proprietarul, chiar dacă nu sunteți pe aceeași consolă. Cu Share Play, jocul tău apare pe afișajul altcuiva. 

Ține legătura cu universul PlayStation, oriunde ai fi

Chiar dacă nu ești la consolă sau ai ieșit din casă, experiența PlayStation te însoțește.

Aplicația PlayStation

Conversează cu prietenii, primește cele mai recente noutăți și descarcă jocuri pe consola PS4 sau PS5™ prin intermediul aplicației însoțitoare PlayStation oficiale.

Ține legătura cu prietenii

Conversează prin chat vocal și trimite mesaje prietenilor din PSN, petreceți-vă timpul împreună, online, și planificați următoarea sesiune multiplayer.

Descoperă jocuri noi și ultimele noutăți

Cumpără lansările noi, precomandă jocuri și vezi cele mai recente oferte și reduceri din PlayStation™Store. Ia-ți doza zilnică de noutăți despre jocuri din lumea PlayStation.

PS Remote Play

Accesează jocurile de pe consola PS5 sau PS4 făcând streaming pe o altă consolă PS5 sau PS4, pe un PC ori pe un telefon cu Apple iOS sau Android.

Arată întregii lumi ce poți, cu PlayStation Plus 

Abonamentul PlayStation Plus oferă și mai multe modalități de a te distra pe juca PS4 și pe PS5.

Îmbunătățește-ți experiența PlayStation cu acces la jocuri multiplayer online, jocuri lunare, reduceri exclusive și multe altele.

Jocuri lunare

Îmbogățește-ți colecția cu două jocuri PS4 în fiecare lună – te poți distra cu ele pe PS4, dar și pe PS5, cât timp ești membru.

Multiplayer online 

PlayStation Plus multiplayer online îți deschide noi lumi în jocurile tale preferate și te invită să te alături comunității globale de gameri.

Reduceri exclusive

Membrii beneficiază de economii suplimentare, în afară de prețurile promoționale din PS Store, de acces anticipat la variantele demo și la versiunile de probă beta, de precomenzi și oferte exclusive.

The PlayStation Plus Collection

Descarcă și distrează-te cu o selecție de jocuri PS4 care au definit o generație întreagă. Accesează întreaga colecție pe PS5 chiar acum, prin abonamentul PlayStation Plus.

  • Bloodborne
  • Days Gone
  • Detroit: Become Human
  • God of War
  • Infamous Second Son
  • Ratchet and Clank 
  • The Last Guardian
  • The Last of Us Remastered
  • Until Dawn
  • Uncharted 4: A Thief’s End
  • Batman: Arkham Knight
  • Battlefield 1
  • Call of Duty: Black Ops III – Zombies Chronicles Edition
  • Crash Bandicoot N. Sane Trilogy
  • Fallout 4
  • Final Fantasy XV Royal Edition
  • Monster Hunter: World
  • Mortal Kombat X
  • Persona 5
  • Resident Evil 7 biohazard

*Abonații trebuie să aibă cont pentru PlayStation™Network cu acces la PlayStation®Store și internet de mare viteză.  PSN, PS Store și PlayStation Plus se furnizează conform condițiilor de utilizare, cu anumite restricții de țară și limbă; conținutul și serviciile PlayStation Plus depind de vârsta abonatului. Utilizatorii trebuie să aibă cel puțin 7 ani. Cei sub 18 au nevoie de acordul părinților. Fac excepție utilizatorii din Germania, care trebuie să aibă cel puțin 18 ani. Se pot impune restricții asupra descărcărilor de jocuri. Abonamentul PlayStation Plus este unul permanent, cu plata repetitivă a unui tarif. Tariful se percepe automat (la prețul curent din PS Store) cu frecvența aleasă, până la anularea abonamentului. Regulamentul complet: play.st/PSPlusTerms.

Distrează-te cu streaming de seriale, filme și muzică pe PS4 și pe PS5.

PS4 și PS5 îți pun la dispoziție cele mai bune servicii de divertisment. Încearcă ceva nou sau conectează-te la contul existent: conținutul preferat va fi gata pentru tine.

Netflix

Uită-te la filme, seriale TV și multe altele pe Netflix: cele mai noi programe originale sunt accesibile prin streaming.

Disney+

Redă în streaming divertisment de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic. Te așteaptă filme, seriale și programe originale epice de la unii dintre cei mai buni povestitori din lume.

YouTube

Relaxează-te și urmărește pe consola PlayStation cele mai noi clipuri YouTube de la creatorii tăi preferați.

*Ai nevoie de conexiune la internet și de un cont pentru PlayStation™Network. Serviciile de streaming pot necesita abonament plătit și nu sunt disponibile în toate țările.

Întrebări frecvente

Primește răspunsuri la unele dintre cele mai frecvente întrebări despre jocurile pe PS4 și pe PS5. 

Da. Peste 99 la sută din cele peste 4000 de jocuri disponibile pe PS4 pot fi folosite și pe PS5. Poți să instalezi jocurile PS4 de pe disc* sau să le descarci pe cele digitale cumpărate din PlayStation Store, prin biblioteca de jocuri.

*Numai pe PlayStation 5 cu disc

Da. Anumite jocuri PS4 se încarcă mai rapid pe PS5 și vor profita și de Game Boost ca să ofere rate de cadre superioare sau mai stabile. Unele jocuri cu rate de cadre superioare sau cu rezoluție dinamică de până la 4K pot oferi fidelitate mai bună.

Pe PS5, jocurile PS4 beneficiază automat de Game Boost, fără să fie nevoie de activare, cum e cazul modului Boost pe PS4 Pro. În plus, jocurile PS4 profită și de unele dintre noile funcții de interfață ale PS5.

De asemenea, dacă un joc PS4 era compatibil cu îmbunătățirile PS4 Pro, de exemplu, grafică îmbunătățită, rezoluție superioară, performanțe și rate de cadru mai bune, acestea vor fi disponibile și în experiența de joc pe PS5.

Da. Stocarea jocurilor PS4 pe o unitate USB și lansarea acestora de acolo este o modalitate bună de a le accesa pe PS5, fără a ocupa spațiul de stocare intern al consolei PS5. Îți recomandăm să faci acest lucru ca să păstrezi spațiul de stocare intern pentru jocurile PS5, care nu se pot folosi de pe un unități de stocare externe.

Poți chiar să setezi o preferință de sistem pe PS5 care va instala, implicit, toate jocurile PS4 (inclusiv edițiile digitale cumpărate din PlayStation Store și datele de pe discurile Blu-ray), împreună cu corecțiile ulterioare, direct pe o unitate USB conectată.

Atenție: nu toate discurile USB funcționează cu PS5. Unitățile de stocare extinsă nu pot fi folosite printr-un hub USB și nu poți să conectezi două sau mai multe în același timp la PS5.

Da. Jocurile PS5 sunt unice și realizate astfel încât să valorifice avantajele speciale ale noii generații de console, inclusiv feedbackul haptic și declanșatoarele adaptive ale controlerului fără fir DualSense, timpii de încărcare ultrascurți, componentele vizuale îmbunătățite și tehnologia 3D Audio.

Unele jocuri PS4 permit upgrade la versiunea PS5 digitală, pe o consolă PS5. Atunci când folosești o consolă PS5, ai opțiunea să faci upgrade de la versiunea PS4 (pe disc sau digitală) la versiunea digitală pe PS5. În funcție de joc, upgrade-ul poate fi gratuit sau contra cost și poate fi disponibil doar o perioadă limitată. Vei avea nevoie de o conexiune la internet. Aici găsești informații suplimentare.  

De exemplu, versiunea PS4 de Marvel’s Spider-Man: Miles Morales și versiunea PS4 a jocului Sackboy: A Big Adventure permit upgrade-ul gratuit la versiunile PS5 digitale. Dacă ai versiunile PS4 ale acestor jocuri, este suficient să vizitezi Hubul de joc corespunzător jocului respectiv pe PS5 (observație: dacă ai versiunea pe disc și nu versiunea PS Store a jocului PS4, întâi trebuie să introduci discul PS4 în consola PS5) și vei vedea oferta de descărcare a versiunii PS5.

Atenție: Discurile Blu-ray nu sunt compatibile cu PS5 Digital Edition. Dacă ai discuri Blu-ray PS4, nu le vei putea folosi cu consola PS5 Digital Edition și nu vei putea beneficia de ofertele pentru upgrade de jocuri PS4 la o versiune PS5. În schimb, poți să faci upgrade la jocurile digitale eligibile.

Jucătorii pot transfera fișierele cu jocuri salvate de pe o consolă PS4 pe PS5 printr-un cablu LAN, prin WiFi sau prin salvarea fișierelor respective pe o unitate USB compatibilă. Dacă ești membru PS Plus activ, poți transfera pe PS5 jocurile salvate pe PS4 prin intermediul spațiului de stocare în cloud.

Indiferent pe ce folosești un joc multiplayer PS4, pe PS4 sau pe PS5 (prin compatibilitatea retroactivă), te vei putea distra cu ceilalți jucători pe orice consolă, în același joc.

Da, jucătorii PS4 și PS5 (dar și utilizatorii noii aplicații PlayStation pentru dispozitive mobile) pot comunica prin chat vocal în Găști. În unele cazuri și chatul din joc permite comunicarea între versiunile PS4 și PS5 ale jocului.

Da. Dacă un joc PS4 merge pe PS5 și ai abonament PlayStation Plus activ, vei putea să descarci jocul pe PS5 și să te distrezi bine cu acesta.

Da, jocurile PlayStation VR sunt printre miile de jocuri PS4 care se pot folosi pe PS5. Pentru a te distra cu jocurile PS VR pe PS5 vei avea nevoie de căști PS VR, PlayStation Camera pentru PS4* și un adaptor PlayStation Camera (nu trebuie să-l cumperi, detaliile le găsești la playstation.com/camera-adaptor). 

Pentru experiență PS VR optimă pe PS5, îți recomandăm să folosești un controler fără fir DualShock 4. Unele jocuri pot cere controlere de mișcare PlayStation Move sau pot fi compatibile cu controlerul pentru țintă PlayStation VR. Noua cameră HD pentru PS5 nu este compatibilă cu PS VR.

Căștile PS VR, PS Camera, controlerul fără fir DUALSHOCK 4, controlerele PS Move și controlerul pentru țintă PS VR se vând separat de PS5. 

*Model CUH-ZEY1 sau CUH-ZEY2

Da, poți să folosești pe PS5 controlerele de mișcare PlayStation Move sau controlerul pentru țintă PS VR în jocurile PS4 compatibile. Este vorba inclusiv despre software-ul PS VR. Trebuie să conectezi PS Camera la PS5 pentru a activa suportul de controler PS Move sau controler pentru țintă PS VR, ceea ce necesită adaptorul de PlayStation Camera (nu trebuie să-l cumperi, detaliile le găsești la playstation.com/camera-adaptor). 

Da, PS5 are suport nativ pentru căștile oficiale fără fir Gold și Platinum, fie prin adaptorul wireless USB inclus, fie prin mufa de 3,5 mm a controlerului fără fir DualSense.

Da, poți să cumperi din PS Store, pe PS5 toate jocurile PS4 și PS VR care funcționează pe PS5.

În ecranul de pornire PS5, „Biblioteca de jocuri” îți arată toate jocurile PS5 și PS4 pe care le-ai cumpărat sau folosit. Este vorba inclusiv despre jocurile la care ai avut acces ca abonat PS Plus sau PS Now. Dacă abonamentele au expirat, va trebui să te abonezi din nou ca să ai iarăși acces la jocurile respective (observație: disponibilitatea serviciului PS Now depinde de țară).

© 2021 MARVEL
© 2020 Sony Interactive Entertainment LLC
Dezvoltat de Insomniac Games, Inc

„PlayStation”, „Marca familiei PlayStation”, „Logoul PS5” şi „Play Has No Limits” sunt mărci comerciale înregistrate sau mărci comerciale ale Sony Interactive Entertainment Inc. „SONY” este o marcă comercială înregistrată a Sony Corporation.