VULTURUL A CIRIPIT!

Toomes zice că e înscenare, dă vina pe Cățărător

de Ben Urich

Adrian Toomes, cunoscut sub numele de Vultur, a dat cu ciocul în instanță. Chemat să facă declarații, Vulturul nu s-a mai arătat un prădător puternic, nu a fost în stare decât de un ciripit spășit despre Omul-Păianjen. Toomes a spus că justițiarul cu mască este „adevăratul autor” al isprăvilor sale josnice. Jurații l-au privit cu îngăduință: se știe prea bine că Omul-Păianjen a fost cel care l-a prins pe pleșuv și l-a predat poliției.

Verdictul de „vinovat” a fost dat în unanimitate. După ce s-a văzut fără aripi, Omului-pasăre nu-i mai rămâne decât să croncăne la nesfârșit despre nevinovăția sa, în intimitatea celulei personale din închisoarea de maximă securitate, Raft.

 
 

ÎNTOARCEREA FIULUI STRĂLUCITOR

Harry Osborn face lobby pentru sustenabilitate ecologică
de Robbie Robertson

Primarul Norman Osborn a dat publicității numele savantului genial care a resuscitat programul de cercetare al răposatei sale soții – se pare că nu este nimeni altcineva, decât Harry Osborn, om de afaceri și fiul primarului.

La început ideea a fost considerată nepractică, dar tânărul Harry Osborn a pus multă pasiune în acest program. Se spune că i-a luat ani întregi să demonstreze potențialul laboratoarelor de acoperiș. Conform materialelor distribuite de Oscorp, laboratoarele de acoperiș au fost create pentru a măsura calitatea aerului din oraș și a urmări sistemele de apă potabilă, dar și pentru a studia alți factori de mediu. Harry Osborn și-a prezentat ideea în fața Consiliului Municipal și a primit finanțare pe loc. Mai mult, proiectul a ajuns piesa de rezistență a inițiativelor tatălui său pentru îmbunătățirea calității vieții în oraș.

Ecologiștii se așteaptă ca rezultatele cercetărilor din laboratoare să aducă schimbări pozitive pentru New York și speră ca programul să prefigureze o viață urbană mai bună și sustenabilă. 

 

 
 
 
 

PĂIANJENI DE PLĂCERE

Omul-Păianjen inspiră o întreagă generație de justițiari improvizați
Editorial de opinie, de J. Jonah Jameson

Efectele prezenței Omului-Păianjen în oraș nu mai pot fi controlate deloc. Una e să vezi copii costumați de Halloween, cu totul altceva ca diverși imitatori să năpădească străzile în costume de carnaval cumpărate la preț redus! Avem o problemă! Se pare că avem de-a face cu un alt efect secundar al acestui „justițiarism” necontrolat: tot felul de ratați o iau razna.

Nu-i vorba că nu ar avea nimic de câștigat purtând mască: lumea vrea să facă selfie cu ei, simpatizanții le dau diverse pe gratis. În schimb, dacă se trezesc față-n față cu vreun inamic al Păianjenului, se cheamă că au ghinion. Nu apucă să-și pună ketchup pe sandvișul primit pe gratis și se trezesc cu un alt cadou: ditamai pumnul de la vreun dușman iritat al Omului-Păianjen.

Nu pot să vă implor îndeajuns: lăsați combaterea infracționalității pe seama poliției. Tot ce ne trebuie e o miliție de amatori costumați, care să hărțuiască oamenii pe stradă. Nu ne e de ajuns Omul-Păianjen? Nu e de ajuns câtă încurajare primește Păienjenuțul?

 
 

FISK REVINE

Magnatul inaugurează un nou turn și-l doare-n cot de zvonurile cum că el ar fi „Baștanul
de Kat Farrell

Întors din Japonia, unde a fost într-o călătorie de afaceri, Wilson Fisk s-a dus direct la inaugurarea Fisk Tower. Fisk a tăiat personal panglica din fața intrării și nu s-a arătat prea deranjat de recentele zvonuri care susțineau că el este adevăratul „Baștan” al lumii interlope din New York.

Cu puțin timp în urmă, Daily Bugle a fost primul ziar care a publicat știrea percheziționării birourilor lui Wilson Fisk. Ancheta urmărea să lămurească zvonurile care îl identificau drept „Baștanul”.

În urma cercetărilor, autoritățile au conchis că nu există dovezi că Fisk ar avea legături cu crima organizată newyorkeză. Drept urmare, ancheta a fost oprită.

Întrebat ce părere are despre scandal, Fisk a zâmbit șmecher, a luat o gură de băutură și le-a zis reporterilor să discute cu avocații lui. Directorul executiv sărbătorește deschiderea noului turn care îi poartă numele. Între timp, Comisarul de poliție discută cu Căpitanul Yuri Watanabe despre viitorul protocol de anchete.

 
 
 
 

UN ALTFEL DE SUPEREROU

Portretul lui Martin Li
de Ben Urich

Se spune că toată lumea are un trecut. Omul de afaceri Martin Li pare să fie excepția. Daily Bugle a lansat o investigație pentru a afla cum a ajung cel mai iubit filantrop din New York.

Ce am aflat? Că Li este întruchiparea Visului American. Rămas orfan, Li s-a perindat pe la o mulțime de case de copii din Manhattan, ca până la urmă să dispară în China, țara din care au venit părinții lui. După aproape un deceniu, Li s-a întors cu milioane de dolari și o inimă generoasă. Imediat ce s-a întors, Li a înființat adăposturile F.E.A.S.T., ca nimeni să nu se mai simtă părăsit sau uitat.

Trecutul misterios al lui Li seamănă cu cel al justițiarilor costumați din cartiere, atâta doar, că el nu poartă nici mască, nici costum. Dacă stau să mă gândesc, Martin Li ar putea fi chiar mult-așteptatul erou banal de care avem nevoie. 

PENTRU UNII CIUMĂ

Păreri împărțite despre Omul-Păianjen
de Betty Brant

De când a apărut bălăngănindu-se pe fire prin New York, Omul-Păianjen a stârnit multe pasiuni pro și contra. Fanii lui, nu foarte numeroși, susțin că dacă nu era el, interlopii ar fi pus orașul pe butuci.

Criticii lui zic că distruge tot și nu-i pasă de nimic. „Impozitele au crescut că e el mare și tare! Halal erou!”, a bodogănit un bătrân din Manhattan.

Nici primarul Osborn nu este mare admirator al Cățărătorului: refuză să creadă că ar fi de partea noastră. Am mai scris despre planurile primarului de a reduce dependența de Omul-Păianjen. 

Oare suntem gata să trăim într-un oraș fără pânze? O să ajungem vreodată să nu avem nevoie de Omul-Păianjen... sau să nu-l vrem?

 
 

DISTRIBUIE NR. 3

 
 

© 2018 MARVEL

 
 

Numerele Daily Bugle