Standard Edition
- Call of Duty®: Vanguard
- Frontline Weapons Pack
Noul capitol al francizei Call of Duty aduce îmbunătățiri pe toate fronturile.
Lumea a suportat ani întregi cel mai cumplit război din istorie, dar soarta celui de-Al Doilea Război Mondial e pe cale să se schimbe.
Acum e momentul ca niște oameni excepționali să termine treaba și să schimbe definitiv configurația conflictului.
Franciza adorată de critică, Call of Duty, revine cu Call of Duty: Vanguard, în care jucătorii privesc lupta din perspectiva eroilor Celui De-al Doilea Război Mondial și a evenimentelor care i-au adus împreună. Dezvoltat de Sledgehammer Games, Vanguard este povestea extrem de captivantă a unul grup de soldați din diferite țări și medii, care trebuie să se ridice împreună la înălțimea celei mai mari provocări cu care s-a confruntat vreodată lumea, să schimbe soarta războiului și să pregătească terenul pentru ceea în zilele noastre ce se numește luptă de forțe speciale.
Prin parcursul remarcabil al acestor soldați căliți în lupte, jucătorii vor trăi experiența unor lupte esențiale din Cel De-al Doilea Război Mondial, în diferite teatre de război: fronturile de Est și de Vest din Europa, Pacificul și Africa de Nord.
Aceasta este povestea lor. Acesta este Call of Duty: Vanguard.
Participă la lupte aeriene deasupra Pacificului, sari cu parașuta în Franța, apără Stalingradul cu precizie de lunetist și zdrobește forțele inamice în Afriva de Nord. Campania cu un singur jucător te va atrage într-o poveste captivantă cu lupte pe o scară globală nemaivăzută.
Fii în avangarda schimbării situației și arată ce poți în luptele armate bine-cunoscute din Call of Duty, dar și în confruntările multiplayer. Ziua lansării o să aducă și o superofertă de 20 de hărți, inclusiv 16 create pentru nucleul Multiplayer.
Continuă povestea Dark Aether și luptă împotriva hoardelor de morți vii, în înspăimântătoarea experiență Zombies, dezvoltată de Treyarch.
Call of Duty: Vanguard va aduce o nouă integrare fără egal cu Call of Duty: Warzone după lansare, cu posibilitatea de a intra în joc și de a urmări progresul de pe diferite platforme și de pe console din diferite generații.
Urmează întotdeauna goana după aur. Este o cursă pentru bogății, în timp ce mercenarii își fac simțită prezența în Season 4 din Call of Duty: Vanguard și Warzone.
Mercenarii cu sânge rece inundă câmpul de luptă cu un singur lucru în minte – să obțină scorul final și să-i lase pe ceilalți să-și numere banii.
Sistemul Battle Pass din Season 4 este reînnoit și gata de acțiune. Fă niște mișcări majore deblocând arme și echipamente de mare valoare, precum și skin-uri de operatori, până la 1.300 de puncte COD și multe altele.
Legendarul Carver Butcher va fi deblocat instantaneu din Battle Pass, la fel ca și noul skin de operator legendar Daniel și o schemă legendară de armă de asalt Solar Array.
Completează-ți povestea drumului de la zdrențe la bogăție cu o mulțime de echipamente noi la dispoziție, cum ar fi pistolul mitralieră Marco 5 sau pușca mitralieră UGM-8, ambele disponibile pe nivelurile gratuite. Adună-ți nivelurile și deblochează skin-ul de operator legendar Gold Horror și schema legendară de pistol mitralieră Biomechatronic ale lui Roland la Nivelul 100.
Cu 2.400 Call of Duty Points poți să deblochezi pachetul Battle Pass și câștigi pe loc 25 de salturi peste niveluri. Mai mult, primești și un skin de operator Ultra Butcher.
Fii gata pentru orice situație. Jucătorii PlayStation primesc 2 sloturi suplimentare pentru echipamente, pe care le pot personaliza. Disponibil la deblocarea Create-A-Class prin atingerea nivelului 4.
Primești un pachet gratuit în fiecare sezon Call of Duty: Vanguard. Conține un skin de operator, o schemă de armă, o emblemă și multe altele! Ofertă pe perioadă limitată, numai pentru membrii PlayStation Plus.
Jucătorii PlayStation au toate motivele să aștepte evenimentele lunare exclusive cu XP dublu (de 24 de ore): pregătește-te să-ți îmbunătățești locul în clasament.
Deblochează mai rapid echipamentele noi și alte obiecte utile. Jucătorii PlayStation care cumpără un pachet Battle Pass primesc încă 5 salturi de nivel. Adică 25 în total!
Unde-i echipă, puterea crește. Jucătorii cu PlayStation care fac echipă în joc primesc un bonus de +25% puncte XP de armă. Bonusul se ia în calcul inclusiv la distracția cu coechipierii care folosesc alte platforme.
Explorează o gamă de titluri uimitoare, disponibile acum sau în curând pe PS5.
Introdu data ta de naştere