Ghidul PlayStation® pentru partajare

Indiferent dacă eşti un utilizator entuziast al modului foto, un superstar al transmisiunilor sau o senzaţie pe reţelele de socializare, butonul SHARE este alături de tine.

Dacă ai dat vreodată golul câştigător din ultimul minut, ai ochit cu precizie capul unui inamic cu o lovitură incredibilă de la distanţă sau ai anihilat recordul prietenilor tăi şi nu ai avut niciun martor… fii fără grijă. Lumea poate vedea cum te bucuri de glorie, datorită butonului SHARE de pe controlerul tău DUALSHOCK® 4.

Dacă nu ai partajat niciodată niciun fel de conţinut de pe PS4™ sau vrei să faci ceva mai mult decât să pui o captură de ecran pe Twitter, te invităm să citeşti în continuare.

Bine, deci ce pot partaja pe PS4?

Dacă se întâmplă ceva în jocul tău, poţi partaja rapid şi simplu în timp ce încă eşti în joc, sau mai târziu din Galeria de capturi PS4.

Capturi de ecran

Fă o captură de ecran rapidă cu cel mai recent triumf al tău, cu câştigarea unui Trofeu sau cu orice altceva, pentru a te lăuda la prietenii şi fanii tăi. Poţi partaja capturi de ecran direct pe Twitter, pe feed-ul Noutăţi din PS4, în grupul comunităţii PS4 sau ca mesaj direct trimis unuia sau mai multor prieteni.

Videoclipuri

Uneori, unele dintre cele mai tari momente trebuie văzute pentru a fi crezute. Cu butonul SHARE poţi începe să înregistrezi oricând vrei sau să capturezi acele momente neaşteptate chiar şi după ce au avut loc: consola ta PS4 înregistrează întotdeauna o buclă de 15 minute din jocul tău. 

Transmite-ţi jocul în timp real

Poţi partaja jocul live pe Twitch, YouTube şi pe feed-ul „În direct de pe PlayStation” de pe PS4 şi să devii cea mai nouă senzaţie de transmisiune pe PS4. Poţi interacţiona cu spectatorii tăi în panoul pentru chat şi poţi conecta o cameră PlayStation pentru a adăuga o transmisiune live cu tine jucând şi vorbind în timp real.

Cum îmi partajez conţinutul?

Totul începe cu butonul SHARE de pe controlerul tău PS4: acesta este o poartă spre trimiterea conţinutului tău în lume, indiferent de platforma pe care o foloseşti.

În timp ce joci

Dacă apeşi butonul SHARE în timp ce eşti în mijlocul jocului, poţi întrerupe simplu şi rapid jocul şi să partajezi conţinut fără a petrecere prea mult timp departe de acţiune. 

  • Capturile de ecran pot fi partajate pe platforma aleasă de tine, împreună cu un scurt mesaj – iar dacă partajezi pe Twitter, #PS4share va fi adăugat pentru ca toată lumea să îţi poată descoperi conţinutul.
  • Videoclipurile pot fi tăiate înainte de a fi încărcate, pentru a te asigura că prezintă numai acţiunea pe care vrei să o partajezi. Alege „Decupare” pentru a alege punctul de început şi cel de final, apoi adaugă comentariile tale şi alege unde să încarci.

Din Galeria de capturi PS4

Galeria de capturi este secţiunea din PS4 unde sunt salvate toate capturile de ecran şi toate videoclipurile pe care le colectezi. De aici, poţi naviga prin toate momentele tale din joc, le poţi alege pe cele preferate şi poţi alege unde să le partajezi, apăsând pe butonul SHARE.

Pentru a găsi Galeria de capturi, vizitează Bibliotecă de pe ecranul principal PS4 – aceasta este în meniul Aplicaţii.

  • Pentru a salva o captură de ecran în Galeria de capturi, apasă şi ţine apăsat butonul SHARE sau apasă butonul SHARE, apoi butonul triunghi.
  • pentru a salva un videoclip, apasă de două ori butonul SHARE, sau apasă butonul SHARE, iar apoi butonul pătrat.

Poţi schimba cu uşurinţă apăsările de buton necesare pentru salvarea conţinutului, accesând meniul Setări PS4, apoi „Partajare şi transmisiuni”, iar apoi „Tip buton de control pentru PARTAJARE”.

Dacă aceasta este prima dată când partajezi pe o anumită platformă, va trebui să te conectezi pentru a oferi permisiune consolei PS4 să îţi posteze conţinutul. Dacă încă nu eşti membru, va trebui să vizitezi platforma selectată şi să îţi creezi un cont. 

Cum pot crea conţinut care iese în evidenţă?

Dacă vrei să atingi un nou nivel de partajare şi să devii creativ cu capturile tale din joc, există câteva instrumente incredibile disponibile care le pot face să iasă în evidenţă.

SHAREfactory™

Editorii sau regizorii de film începători nu trebuie să caute mai departe de SHAREfactory, o suită gratuită de instrumente de editare video care îţi pot transforma clipurile în prezentări personalizate ale celor mai bune momente ale tale de pe PS4, sau chiar şi în filme epice de 60 de minute, demne de Oscar.

Aceasta este doar o scurtă prezentare generală a ceea ce poţi face cu SHAREfactory. Pentru mai multe detalii, consultă secţiunea Wiki online – sau pur şi simplu descarcă aplicaţia şi experimentează!

Începe un proiect

Fiecare proiect SHAREfactory poate conţine până la 50 de videoclipuri şi poate exporta materiale de 60 de minute. Poţi adăuga o temă la proiectul tău, care conţine un set unic de materiale, inclusiv stickere, fonturi, clipuri de introducere şi de final, tranziţii şi lucrări de artă.

Editează-ţi clipurile

Vei avea la îndemână instrumente pentru decuparea şi editarea clipurilor folosind tranziţii şi treceri, pentru îmbinarea lină a acestora, pentru crearea efectelor de filmare cu încetinitorul sau de „timelapse” şi pentru adăugarea filtrelor la orice scenă vrei.

Adaugă comentarii şi muzică

Îţi poţi nara clipurile cu secvenţe din joc şi poţi crea conţinut video şi audio peste proiectele tale sau poţi folosi funcţia de import a conţinutului pentru a adăuga orice clipuri muzicale la filmul tău.

Creează meme-uri şi GIF-uri

Ce e mai uşor de partajat decât un meme sau un GIF? În SHAREfactory poţi utiliza modul Foto pentru a adăuga text la capturile de ecran statice sau poţi crea un GIF video în buclă cu cele mai ridicole, amuzante sau epice capturi ale tale.

Mod Foto

Multe jocuri PS4 sunt dotate cu modul Foto – o setare specială, găsită de obicei în meniul de pauză, concepută pentru a-ţi permite să creezi capturi stilizate din jocurile tale.

Comenzile şi opţiunile disponibile variază în funcţie de joc, dar caracteristicile comune includ eliminarea tuturor elementelor HUD, panoramarea şi mărirea sau micşorarea camerei în trei dimensiuni în jurul personajului, şi chiar şi eliminarea completă a personajului din cadru.

După ce ai obţinut captura perfectă, apasă butonul SHARE şi începe să îţi transformi Galeria de capturi într-un portofoliu foto cu aspect profesionist, gata de partajat cu toată lumea.

Uncharted 4: A Thief’s End

Aventurile lui Nathan Drake care străbate lumea sunt suficiente pentru o viaţă întreagă de imagini excelente, de la coastele scoţiene aspre care oferă scene dramatice şi furtunoase, la junglele vii din America de Sud. 

No Man’s Sky

Având o întreagă galaxie de explorat, nu vei rămâne niciodată fără oportunităţi de fotografii unice, de la flora şi fauna bizară, la planetele care răsar deasupra peisajelor extraterestre.

Horizon Zero Dawn

Peisajul luxuriant al căminului lui Aloy de pe Pământul din viitorul îndepărtat este o locaţie perfectă pentru sesiuni foto, cu munţi, deşerturi, ruine acaparate de vegetaţie şi maşini colosale ca subiecţi posibili pentru capturile tale. 

Unde pot găsi mai mult conţinut partajat?

Ai nevoie de puţină inspiraţie? Vezi ce au partajat ceilalţi jucători în următoarele locuri:

Twitter

Caută hashtag-ul #PS4share pentru un flux constant de conţinut proaspăt partajat – cu o medie de peste 1 milion de partajări în fiecare lună, ai nenumărate opţiuni din care să alegi!

Pe PS4

Accesează fila „În direct de pe PlayStation” pentru o selecţie de încărcări şi transmisiuni live populare. Poţi căuta în funcţie de joc sau de utilizator pentru a găsi exact conţinutul pe care vrei să îl vezi.

Instagram

Înscrie-te la concursul regulat „Partajarea săptămânii” şi participă cu capturi tematice, şi ai putea fi prezentat pe fluxul nostru de pe Instagram şi de pe blogul PlayStation. 

Cum partajez jocuri cu Share Play?

Nu poţi partaja doar videoclipuri şi imagini – îţi poţi lăsa prietenii să joace jocuri din colecţia ta, chiar dacă ei nu deţin aceste jocuri.

Cum să începi

Spre deosebire de alte forme de partajare pe PS4, Share Play începe în secţiunea Gaşcă de pe ecranul principal al consolei tale PS4. Invită un prieten într-o gaşcă şi selectează opţiunea Share Play, iar vizitatorul tău te poate urmări cum joci,  sau poate prelua controlul, astfel încât să joace el jocul în locul tău. Dacă jocul tău are moduri multiplayer, le poţi juca şi din Share Play, fără să fie necesar să deţineţi amândoi jocul.

Cum pot partaja în siguranţă?

Noi vrem ca toată lumea să poată partaja cu bucurie conţinut PS4 online; iată câteva îndrumări pentru a te asigura că tu şi jucătorii mai tineri din familia ta veţi fi în siguranţă:

Nu partaja niciodată informaţii personale. Dacă faci o transmisiune live cu o cameră PlayStation, asigură-te că nu există nimic pe ecran care ar putea să te identifice pe tine sau locul în care trăieşti.

Nu partaja niciodată detaliile altei persoane fără permisiune. Asta include vocea sau numele său PSN, în cazul în care aţi jucat jocuri multiplayer.

Configurarea controalelor parentale pentru jucătorii mai tineri. Părinţii şi tutorii pot folosi un set de instrumente pentru gestionarea familiei, pentru a activa controalele parentale care pot restricţiona modul în care persoanele tinere pot partaja şi pot interacţiona online.