Standard Edition
- MLB® The Show™ 22 on PS4™
- 5K Stubs™
Lumea a fost cam sceptică în 2017, când au început zvonurile că un tânăr jucător ofensiv-defensiv fenomenal din Japonia voia să treacă în Major League Baseball. Ultimul jucător care juca la nivel de elită atât în ofensivă, cât și în defensivă a fost Babe Ruth. Nimeni nu concepea ca un sportiv să realizeze așa ceva în secolul 21.
Derulăm până în 2022 și Shohei Ohtani – actualul deținător al titlului de Cel mai bun jucător al Ligii Americane – este imaginea baseballului și starul MLB The Show 22, o onoare meritată cu prisosință de jucătorul care a schimbat pentru totdeauna sportul și jocurile video de baseball.
De obicei, alegerea imaginii MLB The Show la sfârșit de sezon presupune alegerea unuia din doi-trei candidați. După cum a evoluat Ohtani într-unul dintre cele mai remarcabile sezoane din istoria baseballului, în 2021, decizia de a-l desemna cap de afiș a fost foarte ușoară.
„Ohtani a făcut să fie el singura alegere”, a spus Ramone Russell, Strategist de comunicare pentru dezvoltare și marcă la San Diego Studio.
La vârsta de 27 de ani Ohtani a înscris 46 de home run-uri și a jucat ca un adevărat as la movilă, cu 3,18 ERA în cele 23 de starturi la Angels, o realizare de neconceput în era analizelor statistice, în care tehnicile de lovire, respectiv de aruncare sunt extrem de specializate.
„Faptul că era un as în toată regula și o amenințare reală de câte ori juca la placă a făcut totul mai grandios”, a adăugat Russell. „A avut cel mai bun sezon în istoria baseballului, punct. Nimeni nu poate contesta asta.”
Nu e o exagerare să zici că Ohtani a schimbat pentru totdeauna jocurile de baseball.
Până să apară superstarul ofensiv-defensiv, jucătorii MLB The Show puteau alege să-și specializeze jucătorii în aruncări sau în lovituri cu bâta, nu în ambele. Același lucru era valabil la prima intrare a lui Ohtani în MLB The Show, în 2018 – pur și simplu, jocul nu era pregătit pentru jucători care să domine în ambele aspecte ale jocului.
„În momentul respectiv nu exista noțiunea de jucător ofensiv-defensiv. Aruncai sau băteai.”, a zis Russell. „Când Ohtani a semnat cu Angels, a trebuit să scriem o grămadă de cod nou. Ne-a luat vreo doi-trei ani să punem la punct sistemul.”
Acum, datorită eforturilor de mai mulți ani ai programatorilor MLB The Show 22, Ohtani poate fi trimis pe teren așa cum joacă la Los Angeles Angels – ca un as la movilă și o forță la placă.
Edițiile MVP și Deluxe de MLB The Show 22 au unele dintre cele mai remarcabile ilustrații pe copertă. Desenate în stil manga japonez, edițiile de colecție au o ilustrație cu Ohtani cuprins de un foc galben-roșu. Ține o bâtă în flăcări și aruncă o minge aprinsă, semn al abilităților sale ofensiv-defensive.
Ohtani este mare fan manga și anime, încă din liceu.
„De fapt, o serie manga l-a inspirat și i-a insuflat pasiunea pentru baseball, când era la liceu”, susține Russell. „L-a făcut să-și dorească din ce în ce mai mult să fie jucător ofensiv-defensiv și să joace în liga majoră.”
După ce a aflat de pasiunea lui Ohtani pentru manga, San Diego Studio a făcut echipă cu marele ilustrator manga Takashi Okazaki. Rezultatul colaborării este coperta.
„Ca din întâmplare, Okazaki este fan al lui Shohei Ohtani, așa că l-am căutat. A fost foarte bucuros că se putea implica în proiect.”, a spus Russell. „Timp de vreo cinci luni și jumătate, șase chiar, am lucrat la diferite versiuni cu Takashi și a făcut o treabă senzațională.”
Pe copertă, Ohtani poartă un kimono Angels desfăcut, din care se vede tricoul cu sigla Angels pe piept, într-o postură clasică de supererou.
„Am vrut să-i dăm o înfățișare de supraom pentru că asta e Shohei Ohtani în realitate”, a zis Russell. „Ce face pe terenul de baseball este peste capacitățile unui om obișnuit. Niciodată nu am văzut pe nimeni să joace așa.”
Explorează o gamă incredibilă de jocuri sportive, lansate deja sau aflate în pregătire pentru PS4 și PS5.
Introdu data ta de naştere